Anxietate

Insomnia *Partea 1*

Insomnia face parte dintr-o serie de mici articole, pe înțelesul tuturor. Ea afectează multiple arii ale existenței noastre, de aceea, un simplu articol nu ar fi suficient. 

Sper să găsiți partea I interesantă. Hai să definim puțin insomnia. 

Ce este insomnia?

Insomnia face parte dintr-un spectru mai larg, numit tulburări ale somnului. Tulburările de somn sunt caracterizate prin patternuri atipice ale somnului care interferează cu funcționarea fizică, mentală și emoțională. 

Insomnia este termenul clinic utilizat pentru persoanele care au probleme cu adormirea, dificultăți de a dormi, trezire timpuriu sau senzația de oboseală la trezire. 

Printre alte simptome, se numără și: 

  • apneea – sforăit puternic cauzat de obstrucția căii respiratorii
  • Mersul/Vorbitul în somn
  • Narcolepsia (adormirea spontană)

Pentru mai multe detalii pe simptome, încercați acest articol.

Haide să vedem cum arată insomnia în viața reală.

Vine Noaptea

Fiecare dintre noi a avut perioade de uitat la ceas noaptea. Orele trec și ochii nu se închid, ore de uitat pe tavan, de nopți nedormite. Te întorci de pe o parte pe alta, de pe spate, pe burtă și tot nimic. Agitația se instalează, poate mai vin și diferite gânduri disfuncționale, poate te gândești la lipsa ta de valoare din când în când și analizezi toate eșecurile care te-au adus aici. 

Ce faci? 

Cel mai probabil încerci să eviți situația și recurgi la distragerea atenției… Facebook (vezi cât de fericiți sunt alții, treci mai departe), Instagram (#happy?, nu chiar), poate dai un search pe Google, pe Youtube, doar în speranța că te poți calma și poți adormi. 

Sunt convinsă că ai încercat și alte metode de adormire:

  • stat în oraș până la epuizare
  • consum de alcool
  • poate chiar consum de droguri mai ușoare
  • ai încercat somnifere
  • te-ai uitat non-stop la filme
  • ai navigat internetul 
  • ai căutat informații despre problema ta, poate nu ești singur
  • ai citit articole
  • poate chiar te gândești să adresezi această problemă. 

Pentru unii, acest lucru apare ocazional, dar pentru alții, este o realitate din ce în ce mai prezentă.  Stresul și anxietatea pot cauza probleme ale somnului, sau să agraveze probleme deja existente. De asemenea, dacă ai tras loteria și suferi de tulburări de anxietate, atunci tulburările relaționate cu somnul se exacerbează, iar sosirea nopții aduce un adevărat coșmar. 

Dorești să aflii mai multe informații? 

Urmărește seriile despre insomnie aici sau pe www.psihologdecluj.ro

Interesat de psihoterapie? 

Detalii pe pagina Contact (click aici)